Serial: Umbre

Serialul ăsta, Umbre, m-a captivat în ultima perioadă. Vreau să zic, că am terminat cele 2 sezoane, în câteva zile. Le-am dat așa pe repede înainte, fără să iau pauze etc.. După ce s-a terminat Game Of Thrones, am zis să iau alt serial la urmărit.

Umbre, a fost mănușă, păcat că se fac greu seriale, și că al 3-lea sezon, abia a început, și e doar un singur episod, care momentan nu este pe net. Aș face o schemă să-mi iau abonament la HBO Go, fiindcă au seriale destule acolo, dar mă gândesc să nu-mi ocupe prea mult timp, astfel încât să uit despre restul activităților mele.

Revenind la seriaul, Umbre, pot spune că e printre puținele seriale mișto, care le-am întâlnit și n-au dramă multă, ci pur și simplu viața reală, a unui gangster de București. Golăneală, cred că marea majoritate a bărbaților „trecuți prin viață” au avut parte, și cred că se cam potrivește cu unele chestii. Șerban Pavlu își face treaba minunat în serialul ăsta, are și aliura de i se potrivește.

Voi mai căuta astfel de seriale, românești, dar cred că sunt slabe șanse să găsesc așa ceva. M-am uitat puțin și la Vlad, de pe Pro TV, dar parcă nu-i aceeași mâncare de pește, ăla e oarecum telenovelă. Părerea mea, cel puțin. Puteți vedea și voi acest serial pe HBO Go, dând click aici. Până una alta, las un trailer mai jos, pentru cei puțini care nu l-ați văzut.