Așadar, după o lungă perioadă în care n-am mai scris ceva pe aici, aceeași scuză.. lipsa de timp, eventual lipsa de inspirație și multă muncă.. am revenit cu un articol. Am fost într-o mini vacanță, de 3 zile. Chiar aveam nevoie de o astfel de mini vacanță. În ultimele luni, am muncit mult, foarte mult, chiar prea mult aș putea spune, și era inevitabilă.
Eram acum 2-3 săptămâni cu un prieten în mașină, mă duceam la țară, și din vorbă, în vorbă, a zis el că vrea să meargă într-o drumeție, undeva la munte, că el mai face astfel de drumeții cu familia, și ca trebuia să meargă și fratele lui, dar nu mai poate.. Instant mi-a venit un „hai că mergem noi, dacă vrei”. Japca, știu.. dar așa mi-a venit pe moment. Omu a fost destul de receptiv, zis și făcut. A vorbit cu gazda unde trebuia să ajungem, ne-a găsit și nouă cazare într-o locație apropiată, și planurile erau deja făcute.
Vineri, 28 mai 2021
Am ajuns la această stațiune, în Prahova, vremea ploioasă aproape tot drumul până aici.. chiar nașpa.. aia e.. am mers undeva la o stație unde ne ducea Waze (mare aplicație, printre cele mai utile când ești pe drum), acolo am parcat mașina, am întrebat un paznic unde mergem spre salină.. ne-a trimis în acea stație de așteptare, de aici, ia și așteaptă un microbuz, care de fapt te ducea în interiorul salinei.. Pe măsură ce coboram în salină, m-au trecut rând pe rând diferite stări.. de la înfundatul urechilor, la transpirație, și apoi liniște totală.. N-am mai întâmpinat astfel de stări de multă vreme ce-i drept.
Am ajuns în interiorul salinei.. bă nene, înaltă rău.. Cred că înălțimea în interiorul salinei era de cel puțin un bloc cu 10 etaje.. deci am rămas mască.. în interior, zici că era un alt oraș.. magazin cu terasă, planetariu, mașinuțe, diferite monumente, aglomerație nu era chiar deloc.. sau am mers noi fix pe vremea aia ploioasă și de aceea nu prea era lume, dar per ansamblu frumos ce să mai zic..
Ne-am pozat, am făcut chiar și filmare, tipic românesc, toate bune și frumoase, am plecat din salină.. și, hai să mergem la un restaurant.. că după atâta miros de sare, merge și ceva mâncare. Am mers prima dată la restaurantul din stație de acolo.. răspunsul.. „N-avem mâncare, dar dacă vreți un suc ceva..”
Am plecat la un alt restaurant / pensiune din zonă „Casa Cristian” .. loc chiar frumos, aranjat, mâncare super bună.. dacă ajungeți în Slănic Prahova, vă recomand să mâncați aici.. super ok și ca prețuri. Ne-a servit o tipă care zicea că e din Venezuela.. Da, știu.. ce spanaci căuta tipa asta tocmai din Venezuela în sărăcia asta de Românie.. n-am idee, oricum îmi plăcea accentul ei.
Am plecat spre Dâmbovicioara, Argeș, locul unde trebuia să ne cazăm.. Mare noroc am avut că ne-am dus pe drumul spre Săcele, și nu am fost pe valea Prahovei, auzeam la radio pe drum fiind, că mare inundație pe la Nistorești și aluviuni, și nebunii.. oricum, la un moment am stat vreo 30 de minute într-un ambuteiaj, dar arta cere sacrificii. 🙂
Ploaie, multă ploaie, aproape tot drumul.. și multe curbe.. plus, cu am intrat în Argeș, pe munte pe acolo.. groapă, groapă, 2 metri șosea bună, stai.. groapă iarăși, ce să mai zic, câțiva kilometri plini de gropi.. și 3 mașini în 10 km trase pe dreapta cu probleme la roți 🙂 Am ajuns într-un final la destinație.. după ce am mers pe niște drumuri săpate printre munți de abia încăpea o mașină, a 2-a n-avea loc.
Sâmbătă, 29 mai 2021
Ne-am trezit de dimineață.. noi la cazarea noastră, aveam doar niște sandviș-uri că nu ne-am luat mâncare cine știe ce, crezând că găsim unde ne cazăm, ei bine n-a fost așa, am mâncat sandviș-urile alea am mers la cafea la magazin și aia a fost. Prietenii noștri s-au cazat la ceva pensiune, noi, la o doamna super de treabă, localnică, prietenă cu cei ce aveau pensiunea.. Prietenii noștri, un el, o ea, și o fetiță de 6 ani (super drăgălașă fetița 🙂 ) au avut parte de petrecere făcută de alții care erau cazați acolo, nebunie.. noi pe de altă parte (eu și soția mea) liniște boss, nici gălăgie, ici colo se mai auzea un câine lătrând noaptea, dar nimic, chiar liniște. Somn de voie după ziua încărcată.
Pe la vreo 9-10 după ce am băut cafeaua, ne-am întâlnit, și am mers la peștera Dâmbovicioara prima dată.. eu și soția mea, am mai fost odată la peștera asta, erau niște copii, le-am dat niște bănuți, ne-au povestit fel și fel de chestii despre peștera.. de data aceasta, nu era nimeni, decât un om la casa de bilete, 10 lei de adult intrarea, și 6 lei de copil parcă. Am intrat în peșteră, e destul de măricică și peștera asta, în 20 de minute, maxim ne-am plimbat dintr-un cap în altul al peșterii.. atenție la cap. E peșteră pentru pitici, mare parte.. 🙂
Am plecat de aici până la Rucăr că era ceva carmangerie și implicit bancomat (sunt de fapt 2 bancomate în Rucăr, un BRD și un CEC), hai la cazare la noi, că la prietenii noștri era prea multă hărmălaie, la noi era mai pe relax, ne-am pus pe un grătar, soacra gazdei ne-a ajutat cu niște lemne și motorină, că lemnele erau trase, un mic grătărel făcut printre picături, dar l-am dovedit, băgat potol că după atâta aer curat, merge o cărniță la grătar. Se cere. 🙂
După asta, hai să mai vedem ceva.. am întrebat pe cineva, că auzisem că exista o peșteră undeva sus, pe stâncă.. Deci am mers să vedem peștera din Sătic, Argeș. De fapt, am mers câțiva kilometri încercând să ajungem la barajul Pecineagu, dar până acolo drumul nu se prea poate merge cu mașina, așa că ne-am întors înapoi la această peșteră de pe stâncă. E undeva pe marginea șoselei, sunt niște scări de jumătate de metru care urcă pe munte sus, vreo 40 de trepte din piatră, alunecoase, dar Batman poate, deci nu-i problemă de război. Eu și prietenul meu ne-am urcat până în gura peșterii, fetele au rămas jos.. totuși ne avertizase gazda că sunt lilieci acolo, așa că n-am intrat înăuntru, câteva poze și hai jos.
Am mai dat o tură până la peștera Dâmbovicioara, că fetele vroiau clătite, după mâncare mergeau cică. Ne-am mai plimbat pe acolo, pe jos, și numai bine s-a făcut 7 seara, am mers la pensiunea prietenilor noștri, am mâncat ceva, și ne-am întors la culcușul nostru, evident, tv + somn = love 🙂
Duminică, 30 mai 2021
Azi, aveam mâncare „de dimineață” cumpărată de ieri de la carmangeria aia, care avea de toate.. Potol, ora 10, luat la revedere de la gazdă, oameni super primitori, atât cei unde erau cazați prietenii noștri, la Casa „Roua Florilor” din Podul Dâmbovicioarei, cât și doamna care ne-a găzduit pe noi, localnică. Am zis să mai mergem dacă tot eram în zonă, la Cetatea Oratia, o ruină a cetății, ceea ce a mai rămas, teoretic puteam să mergem și pe strada care eram noi cazați, vreo 4 km, apoi trebuia să urcăm pe jos un deal.. dar mai era și alta soluție, să urcăm spre Brașov, încă vreo 2 km din Podul Dâmbovicioarei, să coborâm pe un drum nou asfaltat undeva în stânga, să ajungem la o parcare, și tot pe jos să urcăm, ceea ce am și făcut, numai că la parcare, ce să vezi.. drumul care urca spre cetate, nămol, până la genunchi, nu exagerez, fiindcă zile ploioase, tractoare, ce să zici nene.. nu se putea urca decât dacă aveai cizme. Aici am pus pauză, și ne-am întors pe drumul pe care venisem, și hai spre Brașov.
Pe drum, din nou, ploaie, ceață chiar, vreme nașpa, implicit multe gropi.. foarte multe chiar. Până ce ne-am gândit să mergem pe Cheile Grădiștei, am urcat până la resort, și hai înapoi, că n-avem ce face la resort, între timp a trecut și ploaia. Am ajuns în Bran, aglomerație, bară la bară, am reușit să ieșim din Bran până la urmă, pe centura Brașovului, am trecut lin.. foarte lin.. infrastructură băi tată.. nu tu gropi, nu tu mers bară la bară.. Am intrat în Covasna, eu eram destul de optimist, nu mai fusesem de mult în Covasna, și ultima dată când fusesem oamenii erau oarecum primitori. Am oprit inițial să mâncăm în Sântionlunca, la primul restaurant pe stânga, cum vii din spre Brașov, pe fetiță a trecut-o pipilică, și nu mai ajungea în restaurant, a ieșit la geam, în parcarea, patronul localului.. deși nu eram fix în dreptul localului lui, că să nu facă fetița pipi acolo, că să se ducă pe câmp.. Bă nene, e copil, nu-și face treaba mare în poarta ta, își face în niște stufuri care le-ai lăsat să crească pe drum, nu și nu. I-a trecut fetei pipilică, n-a mai făcut și nici n-am mai mâncat în restaurantul lui, am plecat și sănătate.
Oprire în primul Rompetrol, apoi în Lukoil puțin.. apoi hai să mergem spre lacul Sfânta Ana, înainte de a merge spre casă. Dar totuși, înainte de a merge spre lacul Sfânta Ana, am mai mers vreo 2 km mai în față de unde se bifurca drumul, la Hanul „Hotarul Ciucului”, soția mea se simțea în altă țară, fiindcă la radio-ul local din interiorul hanului era ceva post de radio ce vorbea în maghiară, han pare tradițional maghiar, ospătărița foarte primitoare, la fel atmosfera, chiar n-am nimic rău de spus, până și baia era puțin comunistă, să zicem, dar foarte foarte curată.. spre deosebire de alte băi ce am găsit pe drum. Mâncare, decentă, ieftinică.. bună. Eu am mâncat un gulaș cu fasole, o bere fără alcool, câteva poze și hai la Lacul Sfânta Ana.
Iarăși multe serpentine, am ajuns la Lacul Sfânta Ana, acum mulți ani, te duceai până jos la lac cu mașina din ce îmi aduceam eu aminte, acum.. au făcut parcări laterale, cu plată, cu barieră, 24 de lei primele 3 ore, dupa 2 lei 30 de minute. Am parcat, și hai să mergem spre lac, cred că am coborât 2 km pe șoseaua care avea și semne, și tot ce se putea a fi șosea, pe jos.. La coborâre, frumos, pădure, aer curat, eu cu soția mea am tăiat serpentinele coborând prin pădure, am ajuns jos, chioșc mare cu mâncare, am luat un kurtos colac , ne-am plimbat în jurul lacului, iară poze, odihnă, băncuțe în jurul lacului, ba chiar soțiile noastre au văzut pe unu care dormea pe iarnă și avea o poziție „nefireasca” de mort, și le-a luat panica, s-au dus până aproape de acel om, și a venit iubita lui râzând, ca de fapt doarme, nu e mort.. destea 🙂
În drum spre Focșani, am constatat că drumurile de munte din Vrancea, sunt complet refăcute, chiar se poate circula, față de ani de zile de când trecusem eu muntele, și era pietriș, acum, chiar avem șosele în munte. Am ajuns undeva seara pe la 22 în oraș.
Concluzia
Vreau să spun că mi-a plăcut ieșirea asta, cu toate peripețiile, chiar și dacă a fost vremea nașpa, și dacă cineva are timp și chef să citească aceste 2000+ cuvinte, clar veți găsi sfaturi utile, costuri, etc.. Eu știu, că aș mai repeta o astfel de aventură, clar, nu în aceleași zone, dar învârți acul, vezi unde se oprește și acolo mergi 🙂