De aproximativ 1 an și 2 luni, port barbă, deci se poate spune că acum 1 an și 2 luni am intrat în lumea bărboșilor. Până atunci, vroiam să-mi las barbă dar nu puteam să trec de primele 2 săptămâni de mâncărimi. Atunci, vrând, nevrând, a trebuit să țin doliu, fiindca a plecat bunica mea dintre noi (Dumnezeu să o odihnească în pace), și era firesc să țin doliu. Chiar daca altă dată, când am avut astfel de evenimente în familie, am ținut strict 40 de zile, apoi am renunțat la barbă, ei bine acum, am rămas cu ea pe față, cu barba.
Acum, în fremurile acestea de coronavirus, am avut câteva intenții de a o da jos, însă, bă m-am luat cu altele, ba am uitat, ba m-a bătut nevastămea la cap să nu fac așa ceva, și uite că, n-am dat-o jos.
Faza nașpa rău este, când ies afară cu masca pe față, atunci chiar nu-mi place, fiindca îmi ciufulește barba, fiindcă stă peste barbă și mă simt oarecum amiș cu barbă 😀 deci, urasc momentul când ies afară și-mi pun masca pe față. Totuși, noroc că nu ies în fiecare zi afară, sau doar când am ceva treabă, că altfel era tragică situația.
Tragic de altfel este și faptul, ca până în acest moment nu au deschis frizeriile, astfel încât să mă duc la frizerul meu să-mi aranjez puțin freza și barba, însă, asta e, se vor deschide iarăși, și vedem atunci de va fi. Până atunci, o mai „frizeresc” eu puțin așa, părul nu mai zic, că aveam o claie mare acum vreo lună, așa că am băgat mașina de tuns la grămadă cu numărul 2, și pa, sănătate, dar barba, mi-e milă să bag mașina prea tare în ea. 😀